cassie1

Cassie îşi pregăteşte revenirea în muzică, la 7 ani de la lansarea albumului ei de debut ce se numea „Cassie”. Viitorul material al artistei va fi un mixtape ce se va numi „#RockaByeBaby” şi care urmează să fie lansat săptămâna viitoare, mai exact pe 11 aprilie.

Materialul va include colaborări cu artişti ca Meek Mill, Wiz Khalifa, Pusha T, French Montana şi mulţi alţii şi se anunţă a fi unul foarte interesant. Până când îl vom avea însă în playlist-uri, Cassie ne invită să urmărim cel mai recent videoclip al său, realizat pentru piesa „Numb”, prima extrasă de pe acest material.

Single-ul îl are ca invitat pe boss-ul Maybach Music Group, No. 3 Hottest MC conform MTV, Rick Ross. Videoclipul filmat în Hollywood, California, a fost regizat de Alex Nazari şi poate fi găsit puţin mai jos. Vă dorim vizionare plăcută!