Zhao ne spune cate ceva legat de material:

Sonny mi-a trimis un instrumental, „să se dea mare” cu el, l-am ascultat, mi-a plăcut şi mi-a venit instant în cap refrenul. După, totul a venit de la sine. La „Fata uşoară” acelaşi film, doar că pe lângă negativ, Sonny mi-a dat şi un „ghid” de refren, după cum l-a văzut el. Eu i-am mai modificat din linii, i-am „ars” două strofe şi „Pac-Pac” a mai ieşit o piesă de dat din fund, de data asta în dormitor. A vrut Sonny să fie o idee mai originală, să iasă mai „sexy”.

În mare parte am mai colaborat şi mă cunosc cu cei care mi-au făcut remixurile. Mai puţin cu Stolo, pe care l-am văzut doar o dată la noi în studio. În principiu i-am ales pentru că au stiluri diferite de a produce şi am vrut să existe o diversitate. În opinia mea, toate remixurile au ieşit foarte fain.

Auditie Placuta!

Puteţi downloada întregul pachet, ce conţin cele şase trackuri, coperţile, versurile şi wallpaperurile de Aici.