Recenzie: Origins – 50 Years of Hip-Hop @ Quantic – 11-12 august, București (Poze)

Introducere (Andu)

Au trecut mulți ani de la ultima recenzie pe care am scris-o pentru un eveniment de hip-hop. De fapt, au trecut mulți ani de la ultimul text pe care l-am redactat cu privire la hip-hop-ul românesc. Probabil că o parte dintre cei care obișnuiau să citească BlackSheepSound s-au întrebat unde a dispărut site-ul și implicit conținutul care se regăsea pe acesta, precum și pagina de Facebook, însă n-am oferit niciodată un răspuns la aceste (potențiale) întrebări, iar conținutul articolului de față vizează alt subiect decât cel din rândurile deja redactate.

Merită totuși să menționez că dispariția (parțială) a activității noastre și a materialelor pe care le-am creat de-a lungul anilor implică mai mulți factori, cum ar fi dezamăgirea pe care am resimțit-o față de mișcarea hip-hop din România (care s-a dovedit mult prea des a fi caracterizată de incultură, inactivitate, ipocrizie, neimplicare, procrastinare – sau ar fi mai corect să spun că acestea sunt caracteristici ale unora dintre cei ce formau mișcarea?) sau fantasmele unui coleg care s-a îndrăgostit atât de tare de sape mecanizate încât s-a hotărât să metamorfozeze munca celorlalți în hub de promovare pentru pasiunea sa.

În orice caz, pe data de 11 august s-au împlinit 50 de ani de la evenimentul care a dat naștere culturii hip-hop. Probabil că viziunea extraordinară a lui DJ Kool Herc nu a reușit să cuprindă în acele clipe magnitudinea mișcării pe care urma să o creeze la nivel mondial. Însă viziunea sa a condus la formarea unei culturi care a concretizat libertatea expresiei umane într-o eră a războaielor, sărăciei, armelor de distrugere în masă și regimurilor totalitare cu care România este atât de familiarizată.

Iată-ne după 34 de ani de la revoluție într-o țară în care artiștii sunt cenzurați la festivaluri și amendați pentru versurile lor. Sună a libertatea de exprimare marca Europa de Est, iar noi pare să nu avem nici un fel de problemă cu asta. Ne place să vorbim despre libertate, iar hip-hop-ul este libertate. În acest context, libertatea presupune posibilitatea de a cânta tot felul de inepții și vine la pachet cu asumarea responsabilității pentru ceea ce ai scos pe gură. Altfel spus, libertatea presupune să poți cânta ceea ce vrei să cânți, iar ceilalți să te poată aprecia sau să-ți atragă atenția asupra a cât ești de idiot. Ori și ăsta e un cuvânt prea dur și risc să fiu cenzurat la rândul meu?

Așadar, după 34 de ani de așa-zisă democrație, România se bucură de posibilitatea unui eveniment care să celebreze 50 de ani de la nașterea hip-hop-ului și aproximativ 30 de ani de la nașterea sa în țara noastră. Din acest motiv, aș vrea să le mulțumesc celor de la Mean Mugga CRU care au făcut posibil un astfel de eveniment și care s-au ocupat de organizarea sa, precum și celor de la Quantic care au acceptat să găzduiască „festivalul” respectiv într-un week-end în care multă lume este plecată din București sau participă la alte evenimente „mai mari”.

Din păcate, eu am putut participa doar la cea de-a doua zi a festivalului. Poate că dacă aș fi rămas mai aproape de hip-hop-ul românesc în ultimii ani mi-aș fi organizat timpul într-un alt mod care mi-ar fi permis să iau parte la ambele zile de concerte, însă viața de citadin capitalist predeterminat și programat e nepotrivită pentru spontaneități sau planuri care să implice și altceva în afară de nimicurile vieții de zi cu zi.

Din acest motiv, recenzia pe care urmează să o redactez vizează doar ziua a doua din cadrul evenimentului „Origins: 50 years of hip-hop”. Dacă colegul meu Alexandru (care a fost prezent în ambele zile și față de care îmi exprim prin această cale atât recunoștința, cât și stima pentru activitatea pe care a desfășurat-o zeci de ani în hip-hop-ul românesc) dorește să discute despre ceea ce s-a petrecut în prima zi, atunci sper să aveți răbdarea necesară să citiți toate gândurile noastre. În caz contrar, cel puțin să vă bucurați de pozele care (sperăm noi că) au reușit să surprindă o parte din emoțiile celor care au participat la acest eveniment.

Prima zi (Alexandru)

Mă bucur că după mulți ani în care am lucrat de la distanță alături de colegii mei, astăzi am ocazia să scriu o recenize alături de ei, mulțumită festivalul „Origins – 50 Years of Hip-Hop”, care pe lângă aniversarea celor cincizeci de ani de hip hop reprezintă și un moment important pentru o parte din echipa site-ului nostru, și anume întâlnirea fizică a trei persoane ale căror orașe de origine sunt la sute de kilometri distanță între ele, având ca scop participarea la acest eveniment și pentru a vă aduce receniza pe care o citiți acum.

Cu această ocazie vreau să le mulțumesc celor de la Mean Mugga CRU pentru organizarea evenimentului, pentru alegerea site-ului nostru ca partener și pentru invitațiile oferite la festival. De asemenea, vreau să îi mulțumesc lui Tami Alexandra, cea de-a patra membră a site-ului nostru implicată în organizarea acestui festival prin realizarea comunicatelor pentru el și a parteneriatului dintre BlackSheepSound.ro și Mean Mugga CRU.

La fel ca și în cazul colegului meu Andu, au trecut mulți ani de la ultima recenzie pe care am realizat-o pentru un eveniment hip hop din România și o parte din motivele pentru care s-a întâmplat acest lucru au fost bine detaliate de el în introducere. Însă chiar dacă participarea la evenimente a devenit rară în ultimii ani, pasiunea mea pentru acest gen muzical este încă vie și drept dovadă a acestui fapt este bucuria pe care o am în momentul în care merg la concerte.

Această bucurie am simțit-o și pe data de 11 și 12 august când am participat la festivalul „Origins – 50 Years of Hip-Hop”, despre care o să vă scriu în rândurile următoare și de la care v-am adus peste 200 de fotografii pe care le regăsiți în galeria de poze aflată la finalul recenziei.

Am ajuns la ora 19:40 în clubul Quantic din București. Fiind pentru prima oară când particip la un eveniment în acest loc am petrecut câteva zeci de minute în care am descoperit locația.  Am stat atât la terasa exterioară unde am observat și oameni prezenți doar pentru interacțiune socială și care nu aveau legătură cu festivalul, cât și la terasa din curtea interioară, moment în care am asistat la realizarea unui graffiti reprezentativ pe un perete lat de către Pulsar Sinaps, Ohboy și ERPS, unde am fotografiat etapele în crearea lui.

Am petrecut mai bine de patruzeci de minute în acest loc și a fost o plăcere să văd cum ia naștere un produs al unuia dintre cele patru elemente ale hip-hop-ului, iar pe fundal am ascultat piesele alese de DJ Gharaa pentru momentul de warm-up al zilei, printre acestea numărându-se piese precum: 2Pac – „Old School”, Kris Kross – „Tonite’s tha Night”, The Notorious B.I.G. – „One more chance”.

În clipele următoare am mers în interiorul clubului unde am continuat să îi fotografiez pe cei prezenți la tarabele cu marfă și pe spectatorii care îi vizitau, până când pe scenă și-a făcut apariția prezentatorul evenimentului, Răzvan „Krem” Alexe, un MC cu care am intrat în contact în urmă cu peste 12 ani la concertele atipice pe care le susținea cu colegul din trupa Smokey & Krem.

Krem a făcut o treabă excelentă găzduind evenimentul aniversar și prezentând artiștii din prima zi. Fiind un produs al scenei hip-hop din România, el a fost o bună alegere pentru a conduce publicul printr-o călătorie fascinantă de-a lungul istoriei acestui gen muzical.

Încă de la început, Krem a reușit să capteze atenția publicului cu un scurt discurs despre rădăcinile hip-hop-ului în cartierele din Bronx și despre cum acest gen s-a răspândit ca „un foc de paie” în toată lumea. Povestirea sa plină de pasiune despre primele grupuri și artiști care au pus bazele acestui curent ne-a introdus în atmosfera evenimentului.

TKE a fost artistul care a deschis festivalul fiind însoțit pe scenă de Ocru MC, alături de care a cântat o selecție de piese în limba engleză de pe materialul „OptimusRhyme”, printre care s-a numărat și piesa „Lifestyle”. El și Ocru MC s-au alimentat unul pe celălalt livrând un ritm impresionant pentru interpretarea în limba engleză. Ei au fost susținuți de la pupitrul de DJ de către Gharaa.

Cu zece minute înainte de ora 22:00 pe scena clubului Quantic a urcat Jada, membru al trupei legendare Pirats Klan ce a fost fondată în anul 1995, o dată cu începuturile acestei culturi la noi în țară. Jada a fost însoțit pe parcursul reprezentației de Yala aka Doo Zile alături de care a interpretat piese clasice de pe materialul „Ars Piratica” lansat în anul 2002, piese precum „Curriculum vitae”, „Norocu’” și „Depresie comercială”.

Pentru piesa „Stâlpii societății” cea care poartă și numele albumului lansat în 2003 de către Ad Litteram, pe scenă a fost prezent Scânteie, care prin interpretare m-au transpus în perioada acelor ani și mi-am reamintit despre plăcerea de a asculta muzică pe casetă, la walkman.

Reprezentația lui Jada s-a încheiat cu un bis venit la cererea publicului și a făcut tranziția către următorul artist ce a urcat pe scenă, fiind fost coleg cu Jada în formația Pirats Klan.

Carbon, MC bercenar, stabilit în Sibiu, membru al label-ului Facem Records, cel care se prezintă de câțiva ani sub pseudonimul narcoBranco a preluat scena Quantic-ului la ora 22:20 începând prestația cu o piesă de pe cel mai recent material, intitulat „El Patrone”. El a fost însoțit pe scenă de Scopu’ și un alt MC, dar și un DJ al cărui nume nu îl cunosc, care i-a susținut din platane pe tot parcursul reprezentației.

Am fost uimit să descopăr că prestația live a lui narcoBranco se rafinează cu trecerea anilor, dovada fiind modul impecabil în care a interpretat piese de pe materialele: „Reacții adverse”, „Amini” și „JAZZISTIC”. Scopu’ a avut un scurt moment de freestyle în care a interpretat în limba spaniolă. Ca și în cazul lui Jada, Carbon a fost chemat de public înapoi pe scenă pentru a interpreta o ultimă piesă și a încheia momentul care a durat patruzeci și cinci de minute.

Când am văzut pe afișul evenimentului formula R.A.C.L.A x Ad Litteram, două din numele reprezentative pentru hip hop-ul românesc, am fost curios să aflu cum se vor îmbina muzical aceste două trupe.

Formațiile au fost reprezentate de Rimaru’ și Scânteie, începându-și prestația de la festival la ora 23:10. Cei doi au fost însoțiți din platane de către DJ Pino, reprezentant al proiectului Ministry of Hip Hop. „Ține-te de ea” a fost piesa pe care aceștia au intrat în scenă, o piesă pe care mi-am dorit să o ascult într-un concert încă de la lansare.

Scânteie a interpretat cele două piese pe care le regăsim pe maxi single-ul „De aici începe totul”, un moment care mi-a readus aminte de label-ul Hades Records, care este probabil cea mai bună perioadă a underground-ului românesc în care MC axați pe lirică cu mesaj bine definit din punct de vedere social și-au făcut apariția.

Pot să vă confirm că Rimaru’ încă are „DEXteritate” verbală, lucru pe care l-a dovedit prin piesa „Lingvistica”, care a fost doar o încălzire pentru piesa „COX”, momentul reprezentând o etalare a calităților de interpretare rapidă a versurilor, fiind emblematică pentru fondatorul Rimei Alese Care Lovește Adânc.

Piesa „Ziduri” și videoclipul ei este unul dintre cele mai interesante proiecte ale hip hop-ului românesc din ultimi ani, aceasta reprezentând o colaborare cu artistul Gheorghe Zamfir, reprezentantul României la nai și cu soprana Tina Munteanu totul într-un videoclip ce este regizat și conține momente de pantonimă realizate de Dan Puric. Această piesă s-a putut asculta în seara de 11 august în cadrul festivalului alături de piesele „Ne-am pierdut nemurirea” și „Răni cicatrizate”.

Pentru melodia „Dâra de sânge” pe scenă s-au alăturat Carbon și Brugner, componență care a ajuntat la trecerea spre partea de final a reprezentației când Norzeatic a sosit pe scenă și alături de Brugner, Rimaru’ și Scânteie au interpretat piesa „Zecimale”.

Prestația s-a încheiat cu Norzeatic (camuflat ca Vexxatu Vexx) interpretând piesa „Gara de nord”, pe care eu o consider un imn al Bucureștiului, cel puțin pentru anii ‘90.

Puțin după miezul nopții a sosit momentul artiștilor internaționali ce au fost invitați la eveniment, Scrooge Owens și-a făcut apariția în scratch-urile pe care DJ Gharaa le-a produs și am aflat de la artist că este mahmur pentru că a petrecut pe tot parcursul zilei anterioare.

Scrooge Owens a avut o reprezentație de peste treizeci de minute însă nu pot deveni la fel de tehnic în descriere precum am făcut-o pentru artiștii precedenți pentru că nu cunosc discografia acestuia, dar vă pot spune despre atitudinea artistului și două momente importante.

Scrooge Owens a verbalizat în mai multe rânduri aprecierea și dragostea pe care o are față de români, lucru care are sens datorită faptului că acesta a revenit în țara noastră după ce în 2019 a fost pentru prima oară într-un concert alături de Afro.

Au existat două momente în care acesta le-a mulțumit organizatorilor și i-a chemat pe cei din organizare pe scenă ca să le mulțumească alături de public, iar spre finalul reprezentației acesta le-a cerut tinerilor MC români care vor să se afirme să urce pe scenă pentru un moment de freestyle.

Momentul lui Afu-Ra și DJ Cousto a început tocmai la ora unu, deși ora era târzie acesta a fost energic și a reușit să creeze o atmoferă iar publicul a răspuns acestei energii. Am ascultat doar două piese și v-am adus câteva fotografii cu artistul, însă nu am putut sta în continuarea evenimentului pentru că a intervenit oboseala.             

Vă mulțumesc pentru că ați avut răbdare să citiți aceste rânduri și îi urez la mulți ani domnului Hip Hop, pe care îl văd ca pe un înțelept care a reușit să educe generații de oameni ce au dorit și au avut posibilitatea de a îl asculta, înțelege și urma.

A doua zi (Andu)

Deși am ajuns în Quantic cu câteva minute înainte de ora 20:00, am intrat în sala de concert la 20:10. Sala este aproape pustie, doar câteva persoane aranjează produse de vânzare în zona tarabelor. Privesc spre pupitrul de pe scenă și nu-l văd pe DJ Al*Bu, motiv pentru care ies pe terasa de afară. Aici sunt puțin mai multe persoane decât în interior. ERPS și KAput fac ultimele retușuri la graffiti-ul pe care l-au început cu o zi în urmă. Mă așez la masă alături de colegi și discutăm despre ce ar însemna să ne reluăm activitatea pe BlackSheepSound.

Peste 10 minute, adică la 20:20, aud primele scratch-uri. Intru în sala de concerte, îl observ pe Al*Bu la platane, însă sala continuă să fie goală. Mă întorc pe terasă unde continuă discuția referitoare la subiectul menționat anterior. Deși suntem puține persoane, mă bucur că mai există și astfel de momente în care-mi pot petrece timpul într-un pub ascultând și altceva în afară de dejecțiile care răsună fără nici un fel de spirit pe la radiourile din România. Sunt puține astfel de locuri în țara noastră, iar Quantic merită menționat.

Observ că oamenii sunt conectați unii cu ceilalți. Altfel spus, cei prezenți sunt implicați în tot felul de activități, se îmbrățișează, discută, fac poze împreună. Probabil că atmosfera creată de „încălzirea” lui Al*Bu facilitează tendința spre conectare. Poate că auzind piese din hip-hop-ul străin, care pentru unii dintre noi au reprezentat adevărate hărți de orientare și ghidare pe parcursul unor perioade ale vieților noastre, devenim ceva mai conștienți de ceea ce avem într-un astfel de moment. Și poate că experiența unuia dintre cei mai importanți producători și DJ din hip-hop-ul românesc a concretizat autenticitatea stării pe care probabil că o împărtășim cu toții.

Pe parcursul timpului încep să mai apară oameni. În jurul orei 20:20, atunci când Al*Bu își încheie programul, număr aproximativ 50 de persoane prezente. Îl aud pe Krem la microfon, care ne îndeamnă să intrăm în sala de concerte, iar o parte dintre noi îi urmăm îndemnul. Cred că alegerea lui Krem pe post de prezentator a fost foarte inspirată. O parte din discursul lui referitor la aniversarea acestei culturi care pentru mulți oameni a devenit un stil de viață a reușit să mă emoționeze, iar entuziasmul și energia lui au reușit să mă încarce și să umple sala goală mult mai mult decât ar fi reușit un grup tăcut și plictisit de ascultători.

Krem îi introducere pe cei de la SunetSacru, iar la pupitru apare EGRIS care reușește să mențină autenticitatea creată de sunetele mixate de Al*Bu. În câteva minute apare pe scenă un MC pe care nu-l cunosc și al cărui nume îmi este necunoscut și în prezent. Să fiu sincer, m-am simțit confuz așteptând să-i văd pe scenă pe VerigaLipsă și pe Magnum. M-aș fi bucurat să-l văd pe și Tesla Cilum alături de ei, însă „nimic nu ține veșnic într-o lume”, nu? În fine, îmi dau seama că MC-ul respectiv cântă în deschidere pentru SunetSacru.

Din punctul meu de vedere, prestația acestuia este caracterizată de mediocritate. Ici-colo rămâne fără aer, pare că uneori nu are încredere în ceea ce spune, mișcarea scenică este mai degrabă statică și am reținut că pe el l-a învățat Dalai Lama că viața e suferință și că a schimbat mai multe coarde decât o chitară sau ceva de genul ăsta. Natura pustie a vieții umane și niște durere/suferință amoroasă mascată într-o așa-zisă indiferență și denigrare a sexului opus. De-a dreptul înălțător. Mă simt neimpresionat la ieșirea sa de pe scenă, motiv pentru care trebuie să întreb cum îl cheamă ca să pot să-i rețin numele.

Urmează SunetSacru care, în ciuda numărului restrâns de persoane din sală (mulți sunt încă pe terasă sau nici nu au ajuns la eveniment) și a deschiderii mediocre de care au avut parte, reușesc să-i energizeze pe cei prezenți. N-am mai ascultat SunetSacru din adolescență, deși atunci îmi păreau mai relevanți decât în prezent. Se observă diferența de experiență dintre ei și cel din deschidere, cu toate că nu mă simt prea inspirat sau mișcat de piesele lor.

Am avut ocazia și ascult(ăm) și o piesă nouă din partea acestora care presupun că se cheamă „Dama de pică” și care m-a făcut să mă simt de parcă ascult o variantă reciclată a piesei „Elegant” pe care au lansat-o Grasu XXL, Maximilian și Mario V prin 2006. Chiar dacă eu sunt neimpresionat, cei prezenți (probabil fani ai SunetSacru) cântă majoritatea pieselor alături de aceștia și par încântați de ceea ce aud și văd, deși interacțiunea cu publicul îmi pare minimă. Ar fi totuși drept să spun că cei de la SunetSacru au fost o treabă bună, au știut să însuflețească atmosfera și, dincolo de toate, au livrat hip-hop autentic.

Odată ce SunetSacru își termină programul, pe scenă reapare Krem care-i introduce pe Cedry2k și pe Pietonu. Este ora 22:05. Sala se umple considerabil. Observ o schimbare de atmosferă, ceva ce până la venirea lui Cedry2k (căci Pietonu apare abia la a doua piesă) nu am reușit să identific. Altfel spus, parcă totul a devenit ceva mai serios. Probabil ca urmare a faptului că fiecare dintre cei prezenți știm la ce să ne așteptăm de la muzica unuia dintre cei mai importanți și relevanți MC din România. Sesizez o diferență semnificativă de maturitate în mesajele pieselor lui Cedry2k în comparație cu cei care au fost anterior pe scenă.

Până și interacțiunea dintre public și artiști s-a modificat. Totul pare mai familiar, mai „aproape” – suntem aici împreună și împreună împărtășim mesajele pieselor. Simțim împreună, simultan, esența a ceea ce este dincolo de conținut. Pietonu a făcut la rândul său o treabă bună, chiar dacă a cântat doar două piese. Cred că prin prestația și muzica sa reușește să conțină maturitatea incomodă din piesele lui Cedry2k. Îmi pare totuși că programul lor ține mult mai puțin decât al celor de la SunetSacru, deși este posibil ca acest lucru să se datoreze unor distorsiuni perceptive care țin mai degrabă de experiența mea.

Reapariția lui Krem pe scenă anunță încheierea programului lui Cedry2k și Pietonu, dar acesta din urmă rămâne totuși la platane și mixează o piesă pe care Krem se decide să o cânte, cel puțin spre încântarea mea. Trebuie să recunosc că momentele de apariție ale lui Krem pe scenă sunt neașteptat de revigorante și bine primite. Odată cu încheierea piesei urmează un moment de apreciere îndreptat către public, din partea lui DJ Dox (căruia îi urez prin acest prilej „la mulți ani” și căruia îi mulțumesc pentru întreaga sa activitate și contribuție (uriașă) pe care a avut-o și o are în hip-hop-ul din România), urmând ca apoi pe scenă să apară Vexxatu` Vexx aka Norzeatic și Brugner.

Este ora 22:40, în sală continuă să fie destul de multe persoane. Ceva mai răsfirate parcă decât la Cedry2k și Pietonu, însă asta nu are neapărat vreo relevanță. Cred că cel mai sugestiv mod în care aș putea să descriu prestația celor de la Brigada D aka Delikt este chiar prin titlul unei piese celebre pe care au semnat-o și pe care, spre bucuria mea, au cântat-o la acest eveniment: marfă de preț! Fără îndoială este marfă de preț, probabil se subînțelege din faptul că o Delikt sunt capabili, la 30 de ani de la formarea trupei, să-i facă pe oameni să cânte alături de ei.

Sunt două momente specifice din programul celor de la Brigada D pe care țin să le menționez: mixajul lui DJ Dox și „Ce mai face Deceneu?”. DOX demonstrează în continuare de ce este unul dintre cei mai relevanți DJ din România, unde trei din patru elemente ale hip-hop-ului tind să fie ignorate în detrimentul rap-ului. Să o spun pe șleau, DOX rupe platanele și creează spațiul necesar pentru spectacolul pe care îl realizează ulterior DJ Illegal în timpul programului celor de la Snowgoons.

În ceea ce privește momentul „Ce mai face Deceneu?”, aș vrea să adaug următoarele: Vexxatu` reușește să evidențieze cu stil și umor situația care dăinuie în mișcarea hip-hop din România: neimplicare, dezinteres, ipocrizie…sigur că suntem fanii voștri, până ce devine necesar să vă susținem cu adevărat. După aceea, odată cu dispariția de pe scena de hip-hop, revenim și întrebăm: „Ce mai face Deceneu?”. Probabil că ascultătorii merită mai des astfel de mustrări.

În final, Snowgoons intră pe scenă la ora 00:50. M-am temut câteva clipe de stânjeneala acelor clipe, căci odată cu încheierea programului celor de la Delikt sala se golește la nivelul la care se afla atunci când au urcat SunetSacru pe scenă. Ăsta-i un aspect pe care l-am sesizat pe parcursul anilor trecuți la o mulțime de evenimente de hip-hop: sala se umple atunci când cântă un anumit artist și se golește când cântă un altul. Dar așa cum spuneam la început, libertatea presupune să pot să aleg la concertul cui să asist și la concertul cui să nu fac asta.

Tind totuși să cred că ar fi fost necesară o scurtă pauză între programul celor de la Brigada D și Snowgoons. Mulți dintre cei care au asistat la programul celor de la Delikt au fost prezenți încă de la începutul programului lui Cedry2k & Pietonu și probabil că aveau nevoie să-și recapete energia. În fine, să revenim la programul celor de la Snowgoons. Odată ajuns pe scenă, DJ Illegal realizează o serie de chemări, care se întind pe câteva minute, pentru ca cei care au ieșit din sala de concert să revină în interior. Deși în sală mai intră câteva persoane, suntem în continuare un număr foarte mic, însă asta nu împiedică programul să înceapă.

Cred că ceea ce apreciez cel mai mult în acest moment la programul celor de la Snowgoons, privind retrospectiv la evenimentul de aseară, este energia cu care au debutat pe scenă. Altfel spus, numărul mic de persoane din public nu i-a demoralizat. Și dacă da, atunci au știut foarte bine să ascundă asta. Și nu numai să o ascundă, ci să creeze o atmosferă de hip-hop pe care, sincer să fiu, am întâlnit-o rar la artiștii de hip-hop din România. Îmi este greu să o formulez, căci am întâlnit-o doar la artiștii din străinătate și constituie o combinație de energie, atitudine, implicare, seriozitate, contact cu publicul și asumare. E corect să o numesc atmosferă? Nu știu. Însă după 10 minute de la începerea programului lor, sala redevine punctul comun de interes al celor prezenți. Mâini în aer, oameni care sar, dansează, cântă, strigă și filmează.

Îmi aduc aminte de vorbele lui Bean MC de pe piesa „Pe lo lo loc” de pe albumul „E suflet în aparat” lansat în 2010 de Șuie Paparude: „Nu trebuie doar să dai bani la concerte. Vedeți voi: cine e pe scenă e emițător, iar publicul e receptor. Sunt aici să-ți explic că treaba merge și viceversa.”. Momentul celor de la Snowgoons este o reconfirmare a spuselor lui Bean. Probabil una dintre cele mai autentice și dezlănțuite prestații de hip-hop la care am asistat în ultimii ani din partea unei trupe care nu numai că a menținut mișcarea vie în întreaga lume, dar care a revoluționat hip-hop-ul și care a demonstrat că școala nouă poate fi la fel de relevantă ca și cea veche.

Galerie – Prima zi

Galerie – A doua zi