
Este o plăcere să vă prezint următorul videoclip ce aparține unui MC a cărui activitate o urmăresc de peste zece ani, încă de la faimoasele battle-uri din underground-ul românesc, de la sfârșitul anilor 2000.
După ce a lansat mai multe piese de pe materialul DiscoDevil, RPG LaSesiune ne prezintă astăzi o nouă piesă de pe viitorul material. Aceasta se intitulează „Kampai Secundo” și este promovată prin intermediul unui videoclip realizat de Mayo.
Instrumentalul piesei este semnat de FLG, iar scratch-urile de pe piese îi aparțin lui Socez.
După ce vizionați videoclipul piesei lansate astăzi pe care l-am pus mai jos, vă invit să ascultați și precedentele piese incluse pe materialul DiscoDevil și anume: „Casa Nebula”, „Himera Domestica”, „Acuarele”, „Liber pe Red Dust”, „Dau” și „Asfalt Tengu”.
Vizionare plăcută!